Astfel, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) solicită clarificări din partea Guvernului cu privire la situația profesorilor, odată cu închiderea școlilor, sindicaliștii solicitând ca toate cadrele didactice să stea acasă începând de miercuri.
Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea tuturor școlilor, începând de miercuri până pe data de 22 martie. Măsura, însă, ar putea fi prelungită.
Odată cu această decizie, nu s-a stabilit, însă ce se întâmplă cu toate cadrele didactice.
„În ciuda măsurilor dispuse de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență care vizează suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie, mai multe Inspectorate Școlare din țară printre care: Suceava, Covasna, Cluj, Maramureș, Călărași, Vaslui, Galați, Constanța, Brașov, Neamț, Prahova, Arad, dar și foarte mulți directori de școli din județele României, inclusiv din județul Iași, au chemat angajații în unitățile școlare. Ne referim la tot personalul, (didactic, auxiliar și nedidactic). Se impune ca în regim de #urgență să clarificați această problemă de #comunicare care a fost generată chiar de către Hotărârea nr. 6 a C.N.S.S.U din 9.03 2020.Art.2 "Se aprobă suspendarea procesului de învățământ(...)"!”, se arată într-un comunicat transmis de sindicalişti.
Conform sursei citate, legea lasă loc de interpretări, motiv pentru care unele inspectorate școlare și conduceri de unități de învățământ au dispus ca tot personalul să fie prezent la școală.
„Vă solicităm să dispuneți ca #toți salariații din unitățile de învățământ să rămână la domiciliu. Să nu uităm că foarte mulți angajați din învățământ sunt navetiști și folosesc mijloace de transport județene sau intraurbane. Vă rugăm ca în această perioadă să dispuneți ca școlile să realizeze dezinfecția cu firme autorizate pentru a combate toate tulpinile de viruși gripali. În acest sens Guvernul României trebuie să asigure și fondurile necesare pentru această operațiune”, arată sindicatul din învățământ.