”Această imagine este cu dedicație pentru toți acei șefi care vin în control și te întreabă de ce porți pantaloni tactici și nu pantaloni de stofă, de ce ți-ai cumpărat echipament propriu și nu ai așteptat după instituție să achiziționeze sau de ce ești nebărbierit.
Este pentru toți acei frustrați care ocupă funcții de conducere fără să dețină competențele necesare, fără să știe care este rolul lor de șef și ca urmare, apelează la „căprărie” pentru a se impune în fața subalternilor, în speranța că vor câștiga autoritate.
În realitate, acesta este cel mai bun exemplu de a face diferența dintre un șef competent și unul incompetent. Primul te va întreba dacă te poate ajuta cu ceva iar al doilea te va întreba de ce ai barbă.
Polițiștii din imagini sunt colegii noștri din Austria. Trecând peste uniforma lor, care este una tactică, și nu una de „nuntaș” precum cea pe care o avem noi, aspectul fizic nu reprezintă un „hanidcap” în Poliția Austriacă. Barba, pierce-urile sau tatuajele nu îi împiedică să fie profesioniști la locul de muncă”, a scris Sindicatul Europol în postarea făcută pe Facebook.