Ministerul Finanţelor nu are la această oră nicio evidenţă a celor care obţin câştiguri de peste 8.000 de lei. Deci nu se ştie nici câţi bani vor ajunge în acest fond special, folosit pentru a-i sprijini pe cei cu salarii mici. Sindicaliştii reclamă faptul că bugetarii cu venituri mari sunt discriminaţi.
"Este în contradicţie cu Constituţia României, este practic o discriminare" este de părere Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa. Alţi sindicalişti au glumit pe seama celor declarate de premier. "Eu aş putea să cânt: puşca şi cureaua lată, mai gândeşte şi tu Boc câteodată" a spus Vasile Marica, preşdintele Sed Lex.
Premierul este însă decis să pună în aplicare măsura, chiar de săptămâna viitoare. Specialiştii în fiscalitate îl susţin şi spun că o asemenea propunere poate reprezenta o alternativă la leagea salarizării unice.
Potrivit premierului, toţi funcţionarii care au venituri mai mari decât preşedintele ţării, adică 8000 de lei, vor fi impozitaţi cu 90% la sumele care depăşesc acest prag.
Tot săptămâna viitoare cabinetul Boc ar putea lărgi baza de impozitare pentru companii. Odată adoptată această măsură, fiecare firmă va fi obligată să verse un procent din venituri la bugetul de stat indiferent de rezultatele obţinute
Antena 3