Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, transporturile ar putea fi paralizate în România! Sindicaliştii de la CFR, Tarom şi Metrorex se gândesc să intre în grevă generală, în aceeaşi zi, potrivit ziarului Gândul.
Asta în cazul în care guvernul nu renunţă la tăierea lefurilor cu 25%. Totul depinde de hotărârea pe care o va lua executivul în şedinţa de miercuri.
Şi sindicaliştii de la RATB s-au afiliat recent la Uniunea Sindicatelor Libere Metrou. Daca se înteleg cei de la metrou şi RATB să faca greva simultan, ar fi haos în Capitală.
Alţi sindicalişti au început deja protestele. Peste 300 de bugetari s-au adunat vineri la poarta Palatului Cotroceni.
Sindicaliştii celor cinci mari confederaţii din România şi-au strigat nemulţimirile şi la Guvern.
Şi actorii sunt nemulţumiţi de salariile pe care le primesc, dar se feresc să iasă în stradă. Între timp, liderii de sindicat fac presiuni la masa negocierilor.
Sindicaliştii au venit cu propriile soluţii de salvare a României din criză. Ei încearcă să convingă guvernul să renunţe la reducerile de pensii, salarii şi ajutoare sociale.
Antena3.ro