Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliştii au părăsit discuţiile cu premierul, pentru că "a bătut cu pumnul în masă". Boc: Eu n-am orgolii (VIDEO)

Sindicaliştii au părăsit discuţiile cu premierul, pentru că "a bătut cu pumnul în masă". Boc: Eu n-am orgolii (VIDEO)

2 minute de citit Publicat la 11:42 19 Mar 2010 Modificat la 11:42 19 Mar 2010
Sindicaliştii au părăsit discuţiile cu premierul, pentru că "a bătut cu pumnul în masă". Boc: Eu n-am orgolii (VIDEO)
Mai mulţi sindicalişti prezenţi, vineri, la discuţiile cu Emil Boc au părăsit sala în care se purtau negocierile. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de atitudinea premierului care, spun ei, "a bătut cu pumnul în masă" şi le-a spus că "dacă nu vă convine vedeţi-vă de drum". În replică, Emil Boc susţine că nu are orgolii şi că oricine doreşte să poarte discuţii pe marginea problemelor cu care se confruntă sunt aşteptaţi la masa negocierilor.

La câteva minute de la începerea discuţiilor care se desfăşurau la sediul Ministerului Muncii, liderii CNSLR-Frăţia şi cei ai CSDR au anunţat că refuză să participe la întâlnire.

"Am crezut că participăm la negocieri normale. A fost permisă prezenţa reprezentanţilor unor confederaţii care nu aveau legătură cu discuţiile. Premierul ne-a ameninţat, a bătut de mai multe ori cu pumnul în masă, ne-a spus că el este organizatorul, el face regulile şi dacă nu ne convine putem să plecăm. Ne-a spus: Terminaţi cu prostiile astea!?", a declarat liderul CNSLR, Marius Petcu pentru Mediafax.

Liderul sindical a mai declarat că, dacă această formulă de dialog social este promovată de premier, nu va mai participa la negocieri până "nu-şi revizuieşte atitudinea".

"Premierul a avut acest tip de reacţie pentru că nu are răspuns la niciuna din probleme noastre. Oricum, noi vroiam să ieşim de la întâlnire dacă nu era luată în calcul problema salariului minim sau Pactul pentru ocupare", a mai spus Petcu.

SINDICALIŞTII AU PĂRĂSIT NEGOCIERILE


Decizia sindicaliştilor de a părăsi sala nu a împiedicat, însă, desfăşurarea şedinţei. Primul-ministru a discutat cu liderii sindicali care au rămas în sală despre legea pensiilor, salariul minim şi aplicare legii unice de salarizare.

La finalul negocierilor, Emil Boc a declarat că nu nu este un om orgolios şi că nimeni nu este refuzat la masa negocierilor.

"Eu n-am orgolii. Am invitat pe toată lumea să stăm la masă şi să discutăm problemele cu care ne confruntăm. (...) Nimeni nu e refuzat la masa discuţiilor. Unii s-au supărat şi au plecat. Sunt aşteptaţi la masa negocierilor. Eu n-am trimis pe nimeni acasă, ei au plecat", a declarat Emil Boc.

"Problema cred că e aici dialogul. Eu n-am refuzat pe nimeni la dialog şi nu voi refuza pe nimeni la dialog. Am dat, împreună cu colegii mei, dovadă de deschidere totală. Dacă unii au orgolii între dânşii în materie sindicală, e treaba domniilor lor şi să şi-o rezolve în altă parte", a mai spus Emil Boc.

Emil Boc a mai precizat că o noup rundă de negocieri va avea loc sâmbătă, tot la sediul Ministerului Muncii.

BOC DESPRE PLECAREA SINDICALIŞTILOR


Sindicatele din Educaţie au decis ca de săptămâna viitoare profesorii să nu mai treacă notele elevilor în catalog, în semn de protest faţă de legea salarizării. Mai mult, dascălii ar putea să boicoteze examenele naţionale.

În 25 martie sindicaliştii vor organiza un miting, începând cu ora 11, în piaţa Victoriei, urmat de un marş de protest. În acelaşi timp, sediul Ministerului Muncii va fi pichetat de sindicalişti. De asemenea, 22 aprilie a fost decretată zi de protest naţional, orele de curs fiind suspendate.

A doua ieşire din ultimele zile

Premierul nu se află la primul derapaj în timpul unor negocieri sau conferinţe de presă. În urmă cu o săptămână, Emil Boc a invitat un reporter să rezolve situaţia bugetarilor care îşi câştigă în instanţă drepturile salariale şi să le plătească el banii, dacă poate. Întrebat dacă Guvernul are în vedere plata eşalonată a acestor salarii, premierul a explicat că bugetarii îşi vor primi drepturile în următorii trei ani, în condiţiile legii şi în limita bugetului.




Antena3.ro



×
x close