Tăriceanu a respins cererea de majorare a salariului minim pe economie. Totuşi el a spus că solicitarea este legitimă. Majorarea salariului minim este condiţionată de trei factori: creşterea PIB-ului, a productivităţii şi de indicatorul de inflaţie. Ori inflaţia a depăşit limitele prevăzute împreună cu BNR, a precizat premierul.
În acest context, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va invita Banca Naţională la dialog, pentru a vorbi despre riscurile pe care anumite politici salariale le pot aduce asupra inflaţiei. ?O astfel de măsură trebuie făcută însă cu grijă?, a încheiat premierul.
Membrii confederaţiilor CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, Meridian şi BNS vor ţine luni o şedinţă la nivelul tuturor confederaţiilor pentru a hotărî paşii următori.
Antena 3