Sindicaliştii se gândesc să intre în grevă şi în ziua în care ar urma să se dezbată în Parlament moţiunea de cenzură anunţată de Opoziţie. Sindicaliştii vor să stea de vorbă cu toţi parlamentarii, să îi convingă să voteze moţiunea pe care Opoziţia a anunţat că o va depune după ce Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea care reglementează măsurile de austeritate.
Liderul Sed Lex, Vasile Marica, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că data grevei generale, anunţată iniţial pentru 31 mai, ar putea fi modificată.
"Este foarte clar pentru noi că ar trebui ca moţiunea de cenzură să fie susţinută de greva generală. Adică devansarea grevei generale în timpul moţiunii de cenzură ar fi una de bun augur", a declarat Vasile Marica.
"Este nevoie doar de o mobilizare generală, să mergem la cabinetele tuturor demnitarilor prin ţară, aşa cum am propus", a adăugat Marica.
La rândul său, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat că un astfel de protest ar putea fi declanşat. El a precizat, însă, că greva generală din 31 mai rămâne în vigoare, cel de-al doilea protest reprezentând o a doua etapă.
"Evident, este una din variantele noastre de lucru. Dar asta nu înseamnă că preconizata grevă din 31 mai ar trebui să nu mai fie organizată. Greva din 31 va avea loc oricum", a declarat Marius Petcu.
Antena3.ro