Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliştii din muzee şi biblioteci ameninţă cu greve şi proteste de Ziua Muzeelor

Sindicaliştii din muzee şi biblioteci ameninţă cu greve şi proteste de Ziua Muzeelor

Silvia Preda
2 minute de citit Publicat la 17:14 21 Mar 2024 Modificat la 17:14 21 Mar 2024
 cultura
Sursa foto: mediacultura.ro

Federaţia Sindicală CulturMedia, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, apreciază declaraţiile ministrului Culturii referitoare la majorările salariale pentru angajaţii din muzee şi bibliotecile publice, dar atrage atenţia că "tergiversarea și întârzierea acestor măsuri legislative legitime este de natură să adâncească discrepanța salarială și discriminarea la care sunt supuși angajații din sistemul public de protecție a patrimoniului cultural național – muzee și biblioteci!".

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunţat luni că angajaţii din muzee şi biblioteci publice vor beneficia de majorări salariale. 

Federația Sindicală CULTURMEDIA solicită măsuri de urgență pentru:

Remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice;

Alocarea unui buget de 0.4 – 0,5 din PIB sectorului cultural cu o justă repartizare către instituțiile muzeale și biblioteci;

Remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol;
Indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instițuțiile de cultură, cu rata inflaţiei, pentru păstrarea puterii de cumpărare a lucrătorilor;

Plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene;

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzeele și bibliotecile publice și compensații financiare pentru personalul care își sacrifică viața de familie lucrând permanent în sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală;

Respectarea, consultarea și implicarea partenererilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu;

Contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate pentru instituțiile muzeale publice și pentru bibliotecile publice;

Deblocarea posturilor vacante și suplimentarea schemelor de funcții la instituțiile muzeale care nu își pot desfășura corespunzător activitatea din cauza deficitului cronic de personal.

"În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia, afiliată CNS Cartel-Alfa, va declanșa următoarele acţiuni de protest:

 – grevă japoneză și proteste la sediile muzeelor începând cu data de 3 aprilie;

– grevă de avertisment pe data 10 aprilie cu durata de o oră în toate instituțiile muzeale și bibliotecile publice în care angajații și-au exprimat acordul scris în acest sens;

– protest major al angajaților din muzee și biblioteci desfășurat în Piața Victoriei, pe data de 17 aprilie;

 – marş de protest desfăşurat în Bucureşti de ziua Muzeelor – 18 mai 2024;

 – organizarea unei ediții speciale expoziție națională manifest “Noaptea Angajaților din Muzee și Biblioteci”  – 18 mai – Piața Victoriei;

 – declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai;

 – alte acţiuni legale specifice", transmite CulturMedia.

×
x close