Antena 3 CNN Actualitate Simona Halep, ceremonie de decorare la Patriarhie, după victoria de la Wimbledon

Simona Halep, ceremonie de decorare la Patriarhie, după victoria de la Wimbledon

<1 minut de citit Publicat la 16:18 18 Iul 2019 Modificat la 16:18 18 Iul 2019
o_1dg2jl8fj1rte2001mv7qiitak8.jpg
sursă foto: basilica.ro

Marea campioană Simona Halep a fost decorată de Preafericitul Daniel. Ceremonia de la Patriarhia Română a fost una privată, aşa cum a cerut familia campioanei.

Simona Halep a primit  Ordinul „Crucea Patriarhală" pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

„Simona este pentru mulţi tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenţei şi speranţei. Ne bucurăm să scoatem în evidenţă că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susţinut, prin efort constant. Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, preţuieşte foarte mult faptul că mărturisiţi în public prin semnul Sfintei Cruci credinţa creştină ortodoxă şi prin aceasta arătaţi că reprezentaţi cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic şi talentat. Vă dorim ani mulţi, cu sănătate şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu!", i-a urat patriarhul la oferirea distincţiei, potrivit basilica.ro. 

×
x close