Simona Halep are o întrevedere cu premierul Mihai Tudose, potrivit unor surse guvernamentale.
Simona Halep este însoţită de foştii mari tenismeni români, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Halep a ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 16:00.
Calificarea în finala turneului de la Beijing i-a adus Simonei Halep prima poziţie în clasamentul mondial la tenis feminin. WTA a actualizat situaţia la general, iar românca a devansat-o pe Garbine Muguruza.
Simona Halep este al 25-lea lider din ierarhiei WTA, fiind prima tenismenă din România care ocupă această poziţie. WTA a actualizat clasmentul, iar Halep a acumulat 6175 de puncte, podiumul fiind completat de Garbine Muguruza, cu 6135, şi Karolina Pliskova, cu 5605.