Silviu Prigoană a fost înmormântat, joi, a anunțat familia omului de afaceri.
Familia a transmis un mesaj privind ceremonia care a avut loc azi.
"Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic
Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru", a transmis familia, caare a mulțumit pentru mesajele de susținere primite.
Familia lui Silviu Prigoană a ținut secrete informațiile despre ceremoniile funerare.
Silviu Prigoană vorbise în cadrul unui podcast despre momentul în care va muri. Acesta spunea că nu îi este frică de moarte şi că are cavoul deja pregătit. Prigoană şi-a exprimat şi ultima dorinţă şi i-a spus fiului său Honorius că vrea să fie incinerat.
"Normal că sunt pregătit. Am și locul pregătit sub tata. Noi avem un cavou și tata la etajul trei, eu la doi și după mine următorul. Mi-am cumpărat loc de veci de 30 de ani. Până atunci tot vorbesc cu fiul meu, vreau să mă incinereze", spunea el.