Era a doua oară în cinci zile când mergea pe Albișoara Gemenelor, după ce urcase acolo și pe 7 ianuarie.
„Planul era să urc Albișoara Crucii 2A pentru că găsisem un articol în blogul meu și am salvat toate info în iPhone ca să mă informez, dacă nu găsesc continuarea. Dar am nimerit în Albișoara Gemenilor 2A. Și am continuat așa! Am ales să urc pe porțiunea cu gheață și puțină zăpadă, evitând porțiune cu mai multă zăpadă. Îmi place așa, deși teoretic e riscant”, a scris Silvia pe blogul ei.
În aceeași zi, pe Facebook, fata a mai postat un mesaj, în care anunța o nouă urcare pe același traseu: „Ce experiență solo. Vreau să mă mai duc să mai încerc o dată, căci condițiile mi s-au părut f f bune și faine. Poate solo, sau poate se oferă cineva să vine cu mine….”.
Miercuri, fata a plecat de la Brașov pentru o nouă ascensiune, din nou singură. La amiază, Silvia nu a mai răspuns la telefon.
O echipă Salvamont, aflată deja pe munte, a încercat să ajungă la ea, dar nu a reuşit din cauza viscolului. O altă echipă a plecat din Buşteni. Deși a fost folosit și un elicopter, salvamontiștii nu au reușit să recupereze corpul fetei joi, acest lucru întâmplându-se abia vineri de dimineață.
„Pentru mine cățărarea este echilibrul/liniștea/medicamentul sufletului meu, este iubire, provocare, forma de depășire a limitelor, prietenie/echipa, creativitate, autocunoaștere, fericire, dăruire, liniște …”, spunea Silvia într-un interviu.
În 2011, Silvia a avut un accident extrem de grav în Alpi, unde a căzut de pe o stâncă mai bine de 6 metri. Atunci a avut nevoie de multe luni de recuperare.
„Au fost mulți ani în care a urcat neîncetat și fără teamă, pe cele mai înalte trasee de alpinism și escaladă din România. Are un extraordinar palmares și a scris foarte mult despre toate aventurile ei. A fost, este și va rămâne o vie inspirație pentru întreaga comunitate montană. Poveștile scrise de ea ne-au ghidat pe toți către multe rute.” a scris unul dintre cunoscuţi, pe Facebook.