Antena 3 CNN Actualitate Silvestru Şoşoacă a fost luat de poliţie, de acasă

Silvestru Şoşoacă a fost luat de poliţie, de acasă

Dragoș Boța
<1 minut de citit Publicat la 12:09 05 Iun 2024 Modificat la 12:25 05 Iun 2024
silvestru sosoaca Inquam Photos - Octav Ganea
Silvestru Şoşoacă a fost luat de poliţie, de acasă

Silvestru Şoşoacă a fost ridicat de acasă de poliţie, miercuri, pentru semnături false. 

El urmează să fie dus la Parchetul General pentru audieri.

Silvestru Șoșoacă a fost ridicat în urmă cu puțin timp de la domiciliul său, de către polițiști, în baza unui mandat de aducere emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Din primele informații, procurorii s-au autosesizat după ce Silvestru Șoșoacă și-a depus candidatura pentru Parlamentul European, ca independent. 

Silvestru Șoșoacă și-a depus listele de susținere obligatorii pentru această candidatură, în 10 iunie, cu doar 3-4 minute înainte de expirarea termenului legal, la Biroul Electoral Central. 

Conform primelor informații, anchetatorii au indicii și dovezi că semnăturile au fost falsificate. 

De asemenea, potrivit unor informaţii obţinute în exclusivitate de Antena 3 CNN, pe lângă Silvestru Șoșoacă, care este deja suspect în acest dosar, urmează să fie aduse la audieri alte șase persoane care l-ar fi ajutat pentru a falsifica aceste liste.

Din informațiile de până acum, aceste persoane sunt membri AUR și sunt angajați, mulți dintre ei, la birouri parlamentare ale senatorilor sau deputaților AUR. 

Este o anchetă în plină desfășurare şi urmează audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

×
x close