Un accident teribil s-a produs vineri în Iași. O tânără de 26 de ani a murit, după ce le-a cerut prietenilor ei, în toiul nopţii, la ora 2.00, să o ducă dintr-un club din oraș până la mormântul mamei ei care a murit în urmă cu două luni, scrie
ziaruldeiasi.ro.Drumul de întoarcere de la cimitir avea să-i curme în mod cumplit destinul. Fata a murit lovită direct în cap de bara unui camion apărut în plină noapte, la ora 4, în faţa maşinii. Ea se afla pe scaunul din dreapta.
Şoferul a fost rănit la cap, după ce a fost aruncat prin parbriz. A treia victimă, o tânără de 22 de ani, se afla pe bancheta din spate, a fost rănită, însă se află în afara oricărui pericol.