Antena 3 CNN Actualitate "Și-a îmbrăcat copiii de sărbătoare. Țipau fetița și băiatul: Tati, oprește". Mărturii cutremurătoare după tragedia de la Suceava

"Și-a îmbrăcat copiii de sărbătoare. Țipau fetița și băiatul: Tati, oprește". Mărturii cutremurătoare după tragedia de la Suceava

G.M.
2 minute de citit Publicat la 08:10 11 Noi 2024 Modificat la 14:19 11 Noi 2024
accident in suceava
Unul dintre cele mai grave accidente din acest an a avut loc în Suceava, în localitatea Grănicești. Cinci persoane, printre care și un copil de patru ani, și-au pierdut viața, sâmbătă seara, după ce două mașini s-au ciocnit frontal. FOTO: Facebook Alin Găleată, ISU Bucovina

Apar mărturii cutremurătoare în urma tragediei devastatoare de la Suceava, în care 5 persoane si-au pierdut viaţa. Mama bărbatului care a murit împreună cu unul dintre cei trei copii ai săi, după ce a intrat pe contrasens, a povestit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că fiul ei şi-a îmbrăcat de sărbătoare copiii, apoi a plecat cu ei.

Atenţie! Informaţii cu puternic impact emoţional

Sora bărbatului a vorbit cu acesta chiar în timpul cursei nebune în care s-a produs cumplitul impact. În acelaşi timp, el vorbea şi cu mama copiilor pe care o ameninţa că nu-i va mai vedea în viaţă. Mătuşa copiilor susţine că micuţii îşi implorau tatăl să încetinească, dar acesta ar fi refuzat. 

În spatele tragediei de pe Drumul Morţii din Suceava ar sta o poveste şocantă. Tânărul de 28 de ani, soferul în mașina căruia se aflau trei copii, ar fi provocat intenţionat accidentul. Atât rudele sale, cât şi cele ale iubitei lui spun că ar fi vrut să îşi pună capăt zilelor alături de copii, şi de aceea îi luase cu el în maşină.

Marilena Bacău, mama ucigașului: I-a îmbrăcat ieri in hainele ce le-a cumpărat. Toţi îmbrăcaţi în nou. Ţipau fetiţa şi băiatul: Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te. Nu s-a oprit. M-a sunat ea, că Dani s-a omorât acum. Eram în direct cu el. Dintr-o dată s-a auzit o izbitură şi nu mai vorbea nimeni la telefon.

Bărbatul şi-a ameninţat iubita în nenumărate rânduri. Sătulă de scandaluri şi bătăi, femeia a hotărât să plece în Germania. Înfuriat, acesta şi-a anunţat atât partenera, cât şi rudele că nu vor mai vedea copiii niciodată.  

Tatăl șoferului din Botoșani: Când se despărțeau, când se împăcau. Nu erau în relații bune, deci mai erau scandaluri.

Ministrul Familiei: Rudele trebuia să sune la Telefonul Copilului

Ministrul familiei, Natalia Intotero, s-a implicat în acest caz. Aceasta a spus că dacă rudele sau prietenii familiei ar fi sunat la Telefonul Copilului, 119, băieţelul care a murit ar fi fost în viaţă acum.

Natalia Intotero, ministrul familiei: Este numărul de urgență gestionat printr-o platformă de serviciu de telecomunicații speciale. Automat, cei de la DGASPC, cu reprezentanți ai poliției, intervin la o astfel de sesizare, verifică starea copiilor, a familiei respective și, dacă se impune, aceștia din scoși din acel mediu și duși în locuințe protejate.

Vecinii sunt în stare de șoc

Întreaga comunitate este în stare de şoc, deşi oameni ştiau despre scandalurile dese care aveau loc în familie.

Vecină: Ne-a zis că e in Germania, că a plecat cu avionul că nu mai poate, că a bătut-o. A zis că o omoară dacă mai stă mult. O ameninţa că nu mai vede copiii deloc. A zis că n-a omorât-o pe dânsa şi omoară copiii. Ea atât mi-a zis: soră, sună la poliţie că Dani vrea să meargă cu copiii să se omoare.

Ioan Butnaru, primarul localității Hilișeu: Am rămas foarte șocat de faptul că toată familia pe care o am în comunitate, o familie care de 12 ani nu mi-a creat probleme, n-au fost oameni care să iasă din tiparul unui comportament decent au muncit pentru tot ce au realizat.

Vărul instructorului auto: Am auzit că ăla a intrat anume în el, avea ceva probleme, avea trei copii în mașină și s-a certat cu femeia.

Cei doi copii care au scăpat cu viaţă din teribilul accident rămân internaţi la Spitalul Judeţean Suceava, dar sunt în stare stabilă.  


 

×
x close