Antena 3 CNN Actualitate Sfat de sănătate. Cât de periculoasă este obezitatea. Lista bolilor pe care le produce şi cât rău ne face

Sfat de sănătate. Cât de periculoasă este obezitatea. Lista bolilor pe care le produce şi cât rău ne face

Denisa Nedelcu
1 minut de citit Publicat la 12:50 23 Iun 2020 Modificat la 12:50 23 Iun 2020
o_1ebg50b6c117n1f631tde17jqnhkb.jpg
Sursa foto: Pixabay

"Din păcate, obezitatea este o boală şi recunoaşterea ei ca boală, şi nu ca o modificare a dimensiunilor, are foarte multe consecinţe. Ea ascunde o mare problemă de oxigenare a corpului, deoarece afectează sistemul respirator, asociază hipertensiune arterială, modificări ale concentraţiei de lipide din sânge, modificări hormonale - cu tulburări dramatice uneori, asociază modificări la nivelul aparatului locomotor, pentru că greutatea mare determină modificări la nivelul articulaţiilor şi deplasarea va fi şi mai dificilă", a explicat medicul Cătălin Copăescu, marţi, la rubrica Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea, de la Antena 3.

De asemenea, în interiorul abdomenului se acumulează grăsime în exces şi afectează mai multe organe, printre care ficatul (steatoza hepatică sau ficatul gras), stomacul, intestinul subţire sau cel gros. În plus, "obezitatea se asociază şi cu diabet zaharat de tip 2", mai atenţionează medicul.

Cum calculăm dacă suferim de obezitate

Vestea proastă este că obezitatea e o boală ereditară. Astfel, dacă ambii părinţi au obezitate, riscul ca şi copilul să aibă obezitate este de 80%. Dacă numai unul din părinţi are obezitate, riscul e de 50% să aibă şi copilul, atrage atenţia dr. Copăescu.

De aceea, pentru a putea preveni boala, "ar trebui ca fiecare dintre noi să ne verificăm greutatea cu ajutorul cântarului măcar o dată pe săptămână. Dar s-a împământenit ideea că avem cântare defecte", recomandă medicul.

Medicul Copăescu ne învaţă că există un raport între greutate şi înălţime pe care îl poate face oricine. Astfel, "împărţind greutatea la pătratul înălţimii aflăm câte kilograme avem pe metru pătrat. Formula ar trebui să identifice o valoare de 20-25 kg pe mp, ca să considerăm normalite".


 

×
x close