Antena 3 CNN›Actualitate›
Sfâşiată de maidanezi: O femeie a murit, după ce a fost atacată de o haită de câini
Sfâşiată de maidanezi: O femeie a murit, după ce a fost atacată de o haită de câini
<1 minut de cititPublicat la 09:19 24 Mar 2011Modificat la 09:19 24 Mar 2011
Foto: flickr.com
O femeie de 62 de ani din Argeş a murit după ce a fost sfâşiată de câini. Ea se întorcea acasă când a fost atacată de o haită de câini. Cu ultimele puteri, femeia a ajuns acasă dar nu a supravieţuit.
Femeia locuia singură în comuna Albota şi muncea cu ziua prin sat. Aseară, când se întorcea acasă, a fost atacată de o haită de câini. Rănită grav la picioare, s-a târât aproape un kilometru. În holul casei, s-a prăbuşit. Primarul din localitate recunoaşte că au probleme cu maidanezii, dar spune că are mâinile legate.
Poliţiştii au început imediat ancheta. Ei încearcă să afle dacă femeia a fost ucisă de câinii unui localnic sau de maidanezi, dar misiunea lor este foarte dificilă. Acum, rudele femeii se gândesc să dea în judecată autorităţile pentru că au permis ca patrupedele să se plimbe în voie pe străzi.