Purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu Cotoi, va pleca luna viitoare într-o mini-vacanţă în Qatar, pe bani publici. Informaţia a fost prezentată în ediţia de miercuri seară a emisiunii Subiectiv de la Antena 3, de moderatorul Răzvan Dumitrescu.
"Domnul Sever Voinescu Cotoi pleacă la spa în Qatar, în perioada 19-21 martie, în calitate de membru al comisiei politice a Adunării Parlamentare a NATO, unde este un simpozion despre piraterie. Va sta la hotelul The Ritz Carlton Sharq and Spa, în Doha, este un hotel scump. El a spus că stă 4 zile, dar doarme 5 nopţi", a precizat Dumitrescu, citind din cererea lui Voinescu.
În plus, Cotoi s-a lăudat cu faptul că a făcut o cerere în care solicită să se întoarcă cu un avion de la economic class, pentru a face astfel o economie, deşi el vrea să plece cu business class.
Potrivit lui Răzvan Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al PDL a fost sunat pentru a confirma sau infirma această informaţie, a răspuns la telefon, a râs şi a spus că pleacă în Qatar şi nu mai vrea să comenteze.