Împotriva lui Sever Mureşan au fost formulate mai multe acuzaţii de natură economică. Se pare însă că există şi o acuzaţie de complicitate la omor. Sever Mureşan a devenit cunoscut în urma procesului privind devalizarea Băncii Dacia Felix. În acest proces, Mureşan şi fostul director al băncii, Mircea Horia Hossu, au fost acuzaţi de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1993-1995, Sever Mureşan - în calitate de preşedinte al mai multor societăţi comerciale cu sediul în România şi în străinătate, dar şi în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Dacia Felix a obţinut de la această bancă credite în valoare de peste 1.000 de miliarde de lei, cu scopul de a achiziţiona oţel-beton şi de a-l exporta către o societate din Insulele Virgine, al cărei administrator era tot el.
Procesul celor doi a început în lipsa lui Sever Mureşan, întrucât acesta fugise din ţară. Mureşan a fost arestat, în iunie 1999, în Ungaria, în baza unui mandat de arestare internaţional emis de un judecător elveţian, sub acuzaţia că a devalizat Banca Dacia Felix cu peste 159 de milioane de dolari. El a fost apoi transferat în Elveţia.
În decembrie 1999, Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de extrădare a acestuia din Elveţia. Mureşan a fost adus în România în iunie 2001. Între timp, Mureşan a fost condamnat de Curtea Corecţională din Geneva la trei ani şi jumătate de închisoare şi la cinci ani de interdicţie în Elveţia, într-un caz de escrocherie în valoare de 25 de milioane de dolari în dauna Băncii Dacia Felix.
Mureşan a fost acuzat că a deturnat, în beneficiul său şi al societăţilor sale, bunurile depuse la Geneva de banca al cărei acţionar era. În martie 2004, Sever Mureşan a fost condamnat şi în Franţa la 18 luni de închisoare, pentru sustragere de la plata impozitelor. La sfârşitul lunii ianuarie 2005, Tribunalul Constanţa i-a achitat pe Sever Mureşan şi pe Mircea Horia Hossu în procesul intentat de Eurom Bank - fosta Dacia Felix. Judecătorii i-au obligat însă la plata unor sume în valoare de câteva zeci de milioane de dolari.
Antena 3