Antena 3 CNN Actualitate Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, prima defilare la Parada de Ziua Naţională a României

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, prima defilare la Parada de Ziua Naţională a României

Sabina Iosub, Radu Tudor
1 minut de citit Publicat la 09:17 01 Dec 2021 Modificat la 09:17 01 Dec 2021
parada ziua nationala a romaniei
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, prima defilare la Parada de Ziua Naţională a României Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto

"Ca în fiecare an, comunicațiile și serviciile IT necesare bunei desfășurări a evenimentului sunt asigurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Elementul de noutate adus în fața publicului de către instituția noastră îl reprezintă defilarea personalului și a celor mai performante autospeciale din dotare.

​Din detașamentul reprezentativ al STS fac parte 50 de specialiști în comunicații, servicii digitale, dezvoltatori de aplicații informatice și administratori de baze de date, experți în securitate cibernetică și operatori ai Serviciului 112. Personalul STS prezintă onorul de Ziua Națională în uniforma militară de ceremonie specifică instituției.

​Pe sub Arcul de Triumf vor trece, în cadrul ceremoniei militare, 6 autospeciale de comunicații utilizate de personalul STS în misiunile de importanță deosebită, naționale sau internaționale pe teritoriul României. Astfel, în premieră, vor fi prezentate publicului autospeciale satelitare de multiservicii, echipate cu antene, routere, servere, telefoane IP, linkuri radio și stații TETRA care permit furnizarea serviciilor de tip Intranet și Internet, organizarea videoconferințelor și transmisia imaginilor video, extinderea rețelei radio TETRA și asigurarea cooperării și interoperabilității structurilor care intervin în situații de urgență sau la dezastre.

Din blocul de tehnică militară va face parte și o autospecială de securitate a comunicațiilor, dotată cu un sistem complex de antene pentru măsurarea acoperirii radio, a nivelului de ocupare al canalelor, de evaluare a interferențelor electromagnetice și de detectare a surselor care influențează transmiterea semnalelor în rețelele de radiocomunicații aflate în administrarea STS.

Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură suportul tehnic de comunicații și tehnologia informației, oriunde și oricând, pentru autoritățile statului român și cetățenii României.

La mulți ani!", se arată într-un comunicat al STS emis de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

×
Etichete: STS 1 Decembrie
x close