Specialiștii Salvamont au dat câteva sfaturi referitoare la primul ajutor în cazul în care cineva este mușcat de o viperă.
Pentru a evita astfel de situații, Salvamont recomandă îmbrăcarea hainelor care acoperă picioarele și folosirea unui baston lung pentru a cerceta vegetația înainte de a păși sau a muta pietre.
De asemenea, în cazul în care o persoană întâlnește un șarpe, trebuie să încerce să îl ocolească fără a-l provoca sau să rămână nemișcată dacă șarpele se află foarte aproape.
În România, singurele specii de șerpi veninoși sunt viperele, care se găsesc în mod neuniform pe tot teritoriul țării, dar nu și în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, ajungând până la altitudini de peste 2000 de metri în Carpați.
"Nu pășiți, nu va așezați pe pământ, nu mutați lespezi de piatră înainte de a verifica locul.
Daca ați observat un șarpe la distanță, ocoliți-l fără a-l provoca, iar daca e foarte aproape, rămâneți nemișcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur", potrivit Salvamont România.
Semne ale mușcăturii de viperă:
Durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa, alte simptome generale: senzație de greață, vomă, tulburări de vedere, dificultăți de respirație (tahipnee), hipersudoraţie (transpirație excesivă), dureri abdominale.
Măsuri de prim-ajutor:
În primul nu faceți mișcări și nu vă agitați!
În caz contrar ritmul bătăilor inimii crește, circulației sângelui e accelerată și veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine stați liniștit într-un loc umbrit.
Anunțați evenimentul la Serviciul Unic de Urgență 112 și așteptați salvatorii, izolați termic victima dacă prezintă frisoane, așezați victima astfel încât să mențineți mușcătură sub nivelul inimii, curățați cu alcool veninul de pe lângă mușcătură, folosiți, dacă aveți, o seringă de aspirat venin, puneți un pansament compresiv (nu garou) deasupra mușcăturii către inimă și administrații victimei o aspirină. Hidratați-vă doar cu apă și nu administrați alcool, cafea, energizante.
"Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona mușcata, nu se pune gheață pe mușcătură și nu mâncați și nu consumați alcool.
Deplasați victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveți un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, și doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate", potrivit Salvamont România.