Senatul a adoptat, marţi, un proiect
de lege prin care se interzice comercializarea produselor din tutun
doar în spitale şi unităţi de învăţământ
preuniversitar. Se elimină, astfel, interdicţia de vânzare a
acestor produse pe o rază de 50 de metri faţă de instituţiile mai
sus menţionate. Cu alte cuvinte, senatorii au fost de acord ca ţigările să poată fi vândute în apropierea şcolilor şi spitalelor, nu şi în incinta acestor instituţii. Totodată, proiectul abrogă prevederea potrivit
căreia Ministerul Sănătăţii trebuia să înfiinţeze un
Centru Naţional pentru Controlul Tutunului.
Proiectul de lege a fost susţinut de
53 senatori. Forul decizional este Camera Deputaţilor.
Antena3.ro