Senatul a respins, cu 94 de voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi o abţinere, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Preşedintele a cerut în 11 iulie Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.