Antena 3 CNN Actualitate Senatul a aprobat sărbătorirea la 31 august a Zilei Limbii Române

Senatul a aprobat sărbătorirea la 31 august a Zilei Limbii Române

<1 minut de citit Publicat la 14:12 06 Dec 2011 Modificat la 14:12 06 Dec 2011
Senatul a aprobat sărbătorirea la 31 august a Zilei Limbii Române
Foto: a1.ro
Propunerea legislativă care prevede că Ziua Limbii Române să fie sărbătorită în fiecare an, la 31 august, a fost aprobată în Senat cu 102 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi o abţinere, informează Mediafax.

Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

La propunerea Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorii din Comisia pentru cultură au votat eliminarea din textul legii a prevederii prin care se propunea ca Parlamentul României să se întrunească în şedinţă solemnă în data de 3 septembrie 2011, pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române, întrucât termenul a fost depăşit.

Legea are un caracter ordinar, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

×
x close