Antena 3 CNN Actualitate Senatorul PDL Cristian Rădulescu nu poate justifica 122.000 euro. ANI cere confiscarea sumei

Senatorul PDL Cristian Rădulescu nu poate justifica 122.000 euro. ANI cere confiscarea sumei

1 minut de citit Publicat la 09:44 28 Iun 2012 Modificat la 09:44 28 Iun 2012
Senatorul PDL Cristian Rădulescu nu poate justifica 122.000 euro. ANI cere confiscarea sumei
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că senatorul PDL Cristian Rădulescu nu poate justifica suma de 551.136 lei (122.000 euro), informează Agerpres. Suma reprezintă diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate, fiind sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea confiscării acestei sume.
   
Potrivit unui comunicat al ANI remis joi, în urma evaluărilor demarate la data de 5 septembrie 2011, inspectorii de integritate au constatat o diferenţă semnificativă în cuantum de 551.136 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de Cristian Rădulescu în perioada exercitării funcţiei de senator (19 decembrie 2008 - prezent).
   
Veniturile realizate de Cristian Rădulescu în perioada supusă evaluării au fost în cuantum total de 1.929.395 lei iar averea deţinută şi cheltuielile efectuate de senator au fost de 2.480.532 lei.
   
În ultima declaraţie de avere, depusă pe 15 iunie 2012, Cristian Rădulescu a menţionat două terenuri agricole în comuna Sângeru (Prahova), un teren în comuna Boldeşti (Prahova), 3 hectare intravilan la Mogoşoaia (Ilfov), 0,5 hectare în Bucureşti, două terenuri în Bucureşti şi un altul în Constanţa de 1.600 mp.
   
La capitolul imobile, Cristian Rădulescu are trei apartamente în Bucureşti, o casă de vacanţă la Boldeşti (Prahova) şi un spaţiu comercial în Constanţa.
   
De asemenea, senatorul PDL are bijuterii de aur şi obiecte de argint evaluate la 22.000 euro şi o colecţie de tablouri, obiecte de artă şi icoane cu o valoare de 250.000 euro.
   
Tot în declaraţia de avare, Cristian Rădulescu a trecut faptul că în anii 2011-2012 a vândut obiecte de artă în valoare de 300.000 lei.
   
Senatorul PDL a mai menţionat datorii de aproximativ 500.000 euro către bănci şi persoane fizice şi faptul că a primit 15 tablouri cadou de la pictoriţa Alma Redlinger, evaluate la 60.000 (fără a menţiona moneda).
   
La capitolul venituri, Cristian Rădulescu a trecut suma de 66.000 lei, reprezentând indemnizaţia de senator primită în ultimul an, plus 18.000 lei venituri obţinute de soţia sa, care este medic stomatolog.



×
x close