Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, marţi, trimiterea în judecată a senatorului independent Şerban Mihailescu. Fostul ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului este acuzat că a primit foloase necuvenite şi nu a respectat regimului armelor şi muniţiilor. Procurorii anticorupţie au refăcut actele de urmărire penală, după ce Curtea Constituţională a stabilit că acesta beneficiază de imunitate.
Mihăilescu s-a declarat surprins de decizia DNA de a-l trimite în judecată, el afirmând că nu a fost înştiinţat în acest sens, în condiţiile în care nu i s-a adus la cunoştinţă rechizitoriul.
"Mie nu mi s-a adus la cunoştinţă nimic în acest sens de către DNA. Sunt surprins, pentru că, din câte ştiam eu, mă aflam în cursul anchetei. Nu mi s-a prezentat nici rechizitoriul pe baza căruia se face trimiterea în judecată, or eu ştiam că trimiterea în judecată se face după prezentarea rechizitoriului. Dar lucrurile astea se întâmplă în România, unde totul este posibil", a declarat senatorul, citat de Mediafax.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 12 aprilie 2002 - 30 mai 2002, deţinând funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului României, inculpatul Mihăilescu Petru Şerban a primit de la numitul Pavalache Fănel un număr de nouă arme de vânătoare, în valoare totală de 264.000.000 ROL, după ce, prin Ordinul nr. 352/15.10.2001, l-a numit pe acesta în funcţia de consilier. În perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost deţinute, fără drept, de către inculpat, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor ce formează obiectul infracţiunii de primire de foloase necuvenite, în vederea confiscării speciale.
Inculpatul Mihăilescu Petru Şerban a fost iniţial trimis în judecată la data de 10 mai 2006. La data de 14 aprilie 2008, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea, la Direcţia Naţională Anticorupţie, a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că Mihăilescu Petru Şerban beneficiază de imunitatea conferită de calitatea de fost ministru coordonator al Secretariatului general al Guvernului. Restituirea s-a făcut în baza unei decizii a Curţii Constituţionale (ulterioară trimiterii în judecată de către DNA), care a admis o excepţie de neconstituţionalitate ce fusese invocată de un alt inculpat într-un alt dosar.
Potrivit interpretării date de Curtea Constituţională unor prevederi din Legea răspunderii ministeriale, procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor în funcţie trebuie extinsă şi la nivelul foştilor miniştri pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Astfel, la data de 31 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Mihăilescu Petru Şerban, în dosarul sus menţionat.
La data de 10 iunie 2009, Senatul au avizat, cu 77 de voturi "pentru" şi 29 "împotrivă", cererea Parchetului General de demarare a urmăririi penale în cazul lui Şerban Mihăilescu, pentru faptele care fac obiectul dosarului menţionat.
Antena3.ro