Conducerea Senatului a decis, marţi, ca distribuirea presei zilnice să fie limitată la preşedintele forului şi grupurile parlamentare, în timp ce restul senatorilor vor primi doar o revistă a presei întocmită de Secretariatul General, precizează Mediafax.
Chestorul Ioan Chelaru a anunţat, marţi, că decizia luată de membrii Biroului permanent al Senatului a fost determinată de restricţiile bugetare. El a adăugat că doar preşedintele Senatului şi grupurile parlamentare vor mai primi presa scrisă, restul senatorilor urmând să beneficieze zilnic doar o revistă a presei întocmită de o echipă din partea Secretariatului General.
"Având în vedere bugetul extrem de redus pe care Senatul îl are, suma care a fost repartizată pentru acest articol bugetar este de numai 200 de mii de lei, situaţie în care cheltuielile efectuate cu presa scrisă pentru întreg anul 2010 s-a ajuns la un pic peste 100.000 de lei, urmând ca numai grupurile parlamentare şi preşedintele Senatului să primească presă scrisă într-o proporţie adecvată anilor anteriori", a declarat Chelaru.
Secretariatul General al Senatului va "încropi" o echipă care să redacteze, în fiecare dimineaţă, până la ora 08.00, o revistă a presei care să fie prezentată tuturor senatorilor în mapa de lucru, potrivit lui Chelaru.
Pe de altă parte, el a adăugat că Senatul a mai aprobat şi punerea în funcţiune a unei aplicaţii pe pagina web a Senatului referitoare la cheltuielile realizate de senatori.
Antena3.ro