Antena 3 CNN Actualitate Senatorii au respins propunerea legislativă privind abrogarea pensiilor speciale

Senatorii au respins propunerea legislativă privind abrogarea pensiilor speciale

1 minut de citit Publicat la 18:23 26 Mar 2018 Modificat la 18:23 26 Mar 2018
o_1c9hefof1bt8qd4fo15bm3dh8.jpg

Senatorii au respins, luni, propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii USR pentru abrogarea pensiilor speciale.

Propunerea a fost respinsă cu 81 de voturi "pentru", o "abţinere" şi 36 de voturi "împotrivă".

Schimbările preconizate prin promovarea proiectului legislativ vizează restabilirea egalităţii în relaţia cu statul prin abrogarea regimurilor de pensii speciale şi revenirea la principiul contributivităţii şi menţinerea a două excepţii de la această regulă - pentru pensiile militare de stat şi pentru cele ale magistraţilor, se arăta în expunerea de motive a proiectului.

"Noi spunem foarte clar în acest proiect că nu abrogăm pensiile speciale pentru militari şi magistraţi, ci pentru corpul diplomatic, membrii Curţii de Conturi şi parlamentari, pentru că este absurd să votăm privilegii dincolo de principiul contributivităţii, principiu care spune că fiecare primeşte înapoi pe măsura contribuţiei avute, a precizat senatoarea USR Florina Presadă.

Potrivit acesteia, numărul celor care beneficiază de pensii de serviciu instituite prin legi speciale este de 184.000, iar bugetul total pentru acestei pensii este de 6,6 miliarde lei în 2017.

"Pensiile speciale ale civililor şi militarilor au costat bugetul peste 3 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2017. Dintre aceştia, 8.668 sunt pensionari civili, beneficiari de pensii de serviciu - diplomaţi, magistraţi, grefieri, funcţionari publici parlamentari, personal aeronautic, auditori ai Curţii de Conturi. Din restul de 175.000 de pensionari, la data de 21.08.2017 erau 76.000 de militari, restul fiind pensionari din structurile MAI şi altele asimilate. În aceste condiţii, trebuie amintit că pensiile reprezintă principala cheltuială a bugetului general consolidat, ajungând la 25% din cheltuielile statului", a susţinut Presadă.

Reprezentantul Guvernului, Adrian Chiotan, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a precizat că susţine raportul de respingere al Comisiei pentru muncă.

"Dreptul de pensii este un drept individual, iar cuantumul pensiei, ca venit de înlocuire a salariului ca urmare a ivirii riscului bătrâneţii, este calculat în funcţie de perioada contribuţiei, nivelul veniturilor realizate de fiecare persoană în timpul vieţii", a spus Chiotan.

Legea este organică, Senatul este prima Cameră sesizată.

×
x close