Senatorii vor fi chemați din vacanță pentru sesiune extraordinară chiar la mijlocul vacanței de vară. Biroul Permanent are astăzi pe ordinea de zi convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului pentru aprobarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului ce vizează creșterea valorii tichetelor de masă. Mai exact, de mâine, 1 august, valoarea acestora va fi de 35 de lei, iar de la 1 ianuarie va ajunge la 40 de lei,
Nu este însă singurul motiv pentru care ar putea fi chemați la serviciu. Săptămâna aceasta, miercuri, este așteptată decizia Curții Constituționale a României pe reforma pensiilor speciale, iar dacă ea va fi declarată neconstituțională, atunci parlamentarii vor fi chemați din nou într-o sesiune extraordinară pentru a vota noi modificări la această lege.
Pentru ca banii din PNRR să nu fie pierduți, eventualele modificări trebuie făcute până la 31 august, acesta fiind și motivul pentru care premierul Marcel Ciolacu a spus în repetate rânduri că le va cere celor de la CCR să vină cu o decizie cât mai repede și că deja liderii grupurilor din Parlament sunt pregătiți de convocarea unei sesiuni extraordinare în luna august.