Un nou proiect de lege a fost adoptat marți, privind suspendarea rambursării creditelor, la o zi după ce şi Guvernul a adoptat o astfel de măsură.
Potrivit PSD, proiectul de lege corectează ordonanţa dată luni de Guvern.
„Parlamentarii PSD din Senatul României au susţinut şi votat astăzi (marți -–n.r.) proiectul de lege care prevede suspendarea plăţii ratelor bancare, fără dobânzi şi penalităţi, până la 31 decembrie 2020, pentru creditele luate de populaţie ori de IMM-urile afectate de epidemia de coronavirus. Proiectul de lege al PSD corectează prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Orban care, inclusiv în a doua variantă, menţine <dobânda la dobândă> pentru orice tip de credit, cu excepţia creditelor ipotecare luate de persoanele fizice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PSD, imediat după ce proiectul a trecut de Senat.
Astfel, în iniţiativa adoptată, social-democraţii susţin suspendarea rambursării ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30.09.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului.
Debitorii vor avea posibilitatea de a trimite solicitările prin email ori prin poştă.
Proiectul de lege urmează să ajungă pe masa Camerei Deputaţilor, care va avea rol de for decizional.
O măsură asemănătoare a luat deja Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de luni.
„Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. La această creanţă dobânda este de 0% şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare”, a declarat ministrul Finanţelor, după şedinţa de Guvern de luni.
De asemenea, Florin Cîţu anunţa că cei care au restanţe la bancă şi le plătesc vor putea beneficia de această facilitate a amânării plăţii ratelor pe o perioadă de nouă luni, scrie Mediafax.