Antena 3 CNN Actualitate Şeful vămii din Ploieşti, arestat pentru 29 de zile: A fost prins în timp ce primea mită de 10.000 de lei

Şeful vămii din Ploieşti, arestat pentru 29 de zile: A fost prins în timp ce primea mită de 10.000 de lei

1 minut de citit Publicat la 09:09 25 Feb 2011 Modificat la 09:09 25 Feb 2011
Şeful vămii din Ploieşti, arestat pentru 29 de zile: A fost prins în timp ce primea mită de 10.000 de lei
Foto: Antena 3

Şeful vămii din Ploiesti, Cornel Costea, a fost arestat vineri pentru 29 de zile pentru luare de mită. Potrivit unei informări DNA, Costea a fost prins în flagrant delict în timp ce primea 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia.  Şeful Vămii Ploieşti a fost ridicat joi de anchetatori, direct din biroul vamal, în urma descinderilor din Vama Ploieşti.

Cornel Costea este acuzat de luare de mită în formă continuată şi complicitate la fals intelectual în formă continuată. În perioada noiembrie-decembrie 2010 şi ianuarie 2011, în calitate de director al Biroului Vamal Ploieşti, Costea a pretins diferite sume de bani de la un patron a mai multor firme care desfăşurau activităţi de import-export din Turcia, informează Mediafax.

În acte, Cornel Costea are o avere modestă. Nu are nici terenuri, nici case şi nici maşină. Presa locală a scris însă că de ziua lui a petrecut în stil mare într-un club de fiţe din Capitală.

Costea se crede la rândul său o victimă- în urmă cu două săptămâni a depus o reclamaţie la poliţie că este urmărit. Costel Costea pare şi el însă doar un pion în scandalul şpăgii din vămi.

Din ce în ce mai multe voci susţin că Sorin Blejnar este regina. Fostului şef al Vămii Ploieşti, Diana Severin, susţine că a fost dată afară după ce a sesizat unele probleme. Şeful ANAF neagă cu vehemenţă.

Vameşii ploieşteni au mai fost cercetaţi pentru fapte de corupţie. În 2006, 18 persoane printre care adjunctul şefului Biroului vamal Ploieşti, au fost ridicate sub acuzaţii similare. Instanţa nu s-a pronunţat nici până acum în cazul lor. Săptămâna aceasta a avut loc al 50-lea termen în dosar.

Percheziţia DNA la Vama Ploieşti a avut loc la două zile după ce preşedintele Băsescu a vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, despre evaziunea fiscală din comerţul de legume şi fructe. Liderul României îi avertiza pe toţi cei care ştiu că încalcă legea că "nu mai pot dormi liniştiţi".
 


 


×
Etichete: arestare
x close