Antena 3 CNN›Actualitate›
Şeful Poliţiei Rutiere Cluj a fost suspendat din funcţie, după ce a fost trimis în judecată pentru înşelăciune
Şeful Poliţiei Rutiere Cluj a fost suspendat din funcţie, după ce a fost trimis în judecată pentru înşelăciune
<1 minut de cititPublicat la 11:33 20 Iun 2013Modificat la 11:33 20 Iun 2013
Foto: Intact Images
Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, a fost suspendat din funcţie, după ca a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj pentru mai multe infracţiuni, printre care uz de fals, înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale, informează Mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, Mureşan este acuzat, printre altele, că a încasat compensaţii acordate de Ministerul de Interne pentru plata chiriei, în condiţiile în care acesta deţine o locuinţă în municipiul Cluj Napoca.
Alexandru Mureşan a refuzat să comenteze acuzaţiile care i se aduc.
Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj.
Alexandru Mureşan a fost şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj în perioada 2005-2011, iar din 2011 şi până în februarie 2013 a fost adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Cluj. În luna februarie a acestui an, Mureşan şi-a reluat postul de şef al Poliţiei Rutiere Cluj.