Permisul de armă al lui Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la coaforul din zona Dorobanţi, a fost obţinut uşor, dosarul acestuia fiind incomplet, astfel că va fi sesizat Parchetul cu privire la neglijenţă în serviciu în cazul ofiţerilor implicaţi, a declarat, miercuri, şeful Poliţiei Române.
"Este un eveniment grav şi spre să rămâna primul şi ultimul", a declarat Liviu Popa, în cadrul unei conferinţe de presă.
Şeful Poliţiei a precizat că a dispus efectuarea unor verificări cu privire la modul în care criminalul a obţinut autorizaţie de deţinere a acelui pistol şi verificări cu privire la sesizărilor îndreptate împotriva criminalului.
Din dosarul depus de Gheorghe Vlădan în vederea obţinerii permisului de port-armă lipseau avizul psihologic, cazierul judiciar şi fişa de cunoaştere a celui care a cerut autorizaţie de deţinere de armament letal.
Chestorul Liviu Popa a declarat că Gheorghe Vlădan a fost reclamat de foarte multe ori la secţia 14 Poliţie. Împotriva criminalului au fost depuse un număr de 14 plângeri, dintre care doar una a fost făcută de Florina Vlădan, soţia sa. În 11 s-au dat soluţii propuse Parchetului, alte trei sunt în curs de soluţionare.
"Împotriva criminalului au fost depuse 14 plângeri. În 11 s-au dispus soluţii propuse Parchetului competent. Alte trei sunt în curs de soluţionare. Una a fost depusă de soţie, Florina Vlădan", a afirmat Popa.
Viorel Vasile a fost schimbat, miercuri, de la conducerea Poliţiei Capitalei, pe fondul atacului armat de la coaforul din Dorobanţi, în care poliţişti de la Secţia 14 sunt cercetaţi disciplinar pentru că nu ar fi soluţionat cu celeritate plângerea făcută de soţia lui Gheorghe Vlădan.
Şeful Poliţiei Române a spus că nu poate face aprecieri în ce priveşte soluţiile date de Parchet. "Titularul urmăririi penale este procurorul, el dispune începerea urmăririi penale", a spus Popa.
Liviu Popa a ţinut să precizeze că "acest criminal nu a fost niciodată poliţist, ci un simplu şofer".
Gheorghe Vlădan lucra ca şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu - Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor, anterior el fiind angajat ca şofer la MAI.
Autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan,
a fost arestat preventiv marţi seară, pe o perioadă 29 de zile, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi de tentativă la această faptă.Acesta a tras 11 gloanţe cu un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19,
ucigând-o pe soţia sa şi pe casiera de la coafor şi rănind alte şase persoane.
Citeşte şi:
Gheorghe Vlădan va fi dus astăzi la Penitenciarul Jilava. Şi-a împuşcat soţia în inimă, iar pe casieră în cap. După măcel şi-a sunat un prieten