Antena 3 CNN Actualitate Şeful Poliţiei Române: În prima zi a campaniei electorale au fost înregistrate nouă sesizări

Şeful Poliţiei Române: În prima zi a campaniei electorale au fost înregistrate nouă sesizări

1 minut de citit Publicat la 11:15 10 Noi 2012 Modificat la 11:15 10 Noi 2012
Şeful Poliţiei Române: În prima zi a campaniei electorale au fost înregistrate nouă sesizări
Foto: Mediafax
Şeful Poliţiei Române, chestorul principal Petre Tobă, a declarat sâmbătă, în timpul festivităţii de învestitură a noului prefect al judeţului Mureş, Corneliu Grosu, că în prima zi a campaniei electorale la nivel naţional au fost înregistrate nouă sesizări, însă nu au fost probleme deosebite.
   
'În prima zi a campaniei electorale la nivel naţional au fost înregistrate 9 sesizări, mare parte dintre acestea reprezentând distrugeri ale bannerelor sau ale materialelor electorale. Nu au fost probleme deosebite. În conformitate cu planul de măsuri, Poliţia Română are asigurate toate efectivele necesare pentru buna organizare a acestor alegerile. Sunt pe raza mai multor judeţe, nu a fost un judeţ care să polarizeze toate aceste sesizări, la nivel naţional avem efectivele necesare, avem calendarul pe care-l urmărim cu foarte mare atenţie şi suntem în grafic, nu avem, niciun fel de activităţi întârziate, sunt convins că vom face faţă la toate situaţiile. Am mai dovedit acest lucru pe parcursul acestui an', a subliniat Petru Tobă.
   
Potrivit şefului Poliţiei Române, majoritatea sesizărilor au fost contravenţii cu privire la tulburarea liniştii şi ordinii publice şi că 'în momentul în care colegii mei îi vor identifica pe autori vor lua şi măsurile legale'.
   
În privinţa evitării unor situaţii care ar putea stârni suspiciuni cu privire la acţiuni ale Poliţiei Române pe perioada campaniei electorale şi în timpul procesului de votare, şeful Poliţiei Române a susţinut că, începând cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, s-a cerut poliţiştilor să acţioneze doar în limitele prevăzute de lege.
   
'Nu am fost acuzaţi, dacă ne aducem aminte, nici la alegerile locale nici la referendum. Poliţia Română nu a creat nici un fel de suspiciune cu privire le legalitatea şi modul de acţiune. S-a cerut acest lucru de fiecare dată, inclusiv comanda Poliţiei Române, domnul ministru, a cerut ca Poliţia Română să acţioneze strict în limitele prevederilor legale şi să sancţioneze cu fermitate orice încălcare a legii', a accentuat chestorul principal Petru Tobă.


×
x close