Benone Matei a fost prezent, marți, la Constanţa, odată cu numirea noului şef al IPJ Constanţa, Mădălina Vlangăr.
El a declarat, într-o conferinţă de presă, că “100% accidentul putea fi evitat. Întrebat şi dacă s-a intervenit pentru ca tânărul care a făcut accidentul să fie lăsat în pace de poliţişti, Benone Matei a răspuns: “Este exclus”.
Şeful Poliţiei Române a completat că în cazul accidentului de la 2 Mai au fost mai multe erori impardonabile.
“Vă rog să-mi permiteţi că această cercetare prealabilă să se facă cu maxim echilibru şi cu celeritate. Este evident că au fost o serie de sincope aici. Din nefericire, a fost o serie de erori impardonabile.
Asta încercăm noi să facem în acest proiect, să eliminăm cu orice preţ eroarea umană, prin automatizarea fluxului de informaţii, prin multe alte sisteme care să ne permită să reacţionăm integrat şi să evităm ca un singur agent sau un singur lucrător să ia decizii capitale pe situaţii complicate”, a explicat şeful Poliţiei Române.
“Din perspectiva situaţiei operative, este o situaţie operativă complicată, dar am reuşit până acum să obţinem maxim de eficienţă. Ştiţi foarte bine, şi în cazurile de omor şi în cazurile de violenţă extremă reacţia sistemului şi reacţia poliţiştilor constănţeni a fost foarte bună”, a mai transmis Benone Matei, potrivit DCNews.ro.