Șeful Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, a fost reținut, luni seară, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, el fiind acuzat de mai multe fapte penale, scrie Agerpres.
Adrian Bărăscu a fost adus luni cu mandat la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat de procurori.
El este vizat de ancheta DNA într-un dosar de corupție, susțin surse judiciare.
Anterior, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la Oficiul pentru Protecția Martorilor.