Antena 3 CNN Actualitate Şeful Jandarmeriei Române, Gavrilă Pop, a fost schimbat din funcţie

Şeful Jandarmeriei Române, Gavrilă Pop, a fost schimbat din funcţie

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:14 23 Oct 2012 Modificat la 16:14 23 Oct 2012
Şeful Jandarmeriei Române, Gavrilă Pop, a fost schimbat din funcţie
Foto: Agerpres
Generalul Gavrilă Pop a fost înlocuit, marţi, de la conducerea Jandarmeriei Române, cu colonelul Mircea Olaru, printr-un ordin al ministrului Mircea Duşa, au declarat surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor, informează Mediafax.

În luna mai, Pop a fost împuternicit, pentru şase luni, în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

În perioada 2007-2010, el a condus Jandarmeria Capitalei, de la conducerea căreia a fost demis în noiembrie 2010, după mitingul poliţiştilor desfăşurat la Palatul Cotroceni, motivul oficial invocat fiind managementul defectuos.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat, marţi, că intenţionează să schimbe încă un inspector şef, ca urmare a verificărilor pe care ministerul le-a făcut, la nivel naţional, în ultima perioadă.

Duşa nu a precizat cine ar urma să fie înlocuit din funcţie.

Până acum, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, au fost înlocuiţi din funcţie şefii inspectoratelor de Poliţie judeţene Botoşani, Timiş şi Arad, dar şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Marcel Lucaciu.



×
x close