Antena 3 CNN Actualitate Șeful ISU Suceava, afirmație șocantă: Şcolile pot funcţiona fără autorizaţie la incendiu

Șeful ISU Suceava, afirmație șocantă: Şcolile pot funcţiona fără autorizaţie la incendiu

o_1bm4e03n1j4iaq47dgd5f10gl8.jpg
28 Iul 2017   •   14:06

Şcolile din judeţ pot funcţiona şi fără autorizaţie la incendiu, a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, şeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui. 

''Deţinerea autorizaţiei nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează riscul producerii'', a spus generalul de brigadă Ion Burlui. 

Comandantul ISU Suceava a precizat că, în judeţ, funcţionează un număr de 787 de clădiri cu destinaţia de unitate de învăţământ, dintre care numai pentru 144 a fost necesară autorizaţia de securitate la incendiu. 

Potrivit şefului ISU Suceava, în prezent, un număr de 42 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ sunt autorizate, iar 102 se află în curs de autorizare. 

Burlui a subliniat că unităţile şcolare nu intră sub incidenţa legislaţiei de închidere în lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu şi că nici nu ar fi normal acest lucru, mai ales în situaţia în care unitatea este singura din comună. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: şcoli
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close