Acum, Corpul de Control al ministrului de Interne îl cercetează disciplinar pe Autelian Şoric. Oficialii au la dispoziţie o săptămână pentru a finaliza ancheta.
În vizorul anchetatorilor a intrat şi şoţia şefului Poliţiei Neamţ, notarul Cristina Şoric. Aceasta este acuzată că ar fi legalizat, în cabinetul său acte care să-i ajute pe cămătari să-şi justifice faptele. Cristina Şoric se apără însă şi spune că a evitat orice contact cu membrii lumii interlope.
Asasinarea lui Gheorghiţă Mararu a readus însă în vizor dosarele în care acesta era principal suspect şi rămase cu autor necunoscut. În anul 2003, ofiţerul judiciarist Cezar Filip din Piatra Neamţ, a îndrăznit să-l ancheteze pe Mararu. El a fost aşteptat în scara blocului în care locuia şi bătut bestial. Cazul a rămas nerezolvat şi nimeni nu a vrut sa dea explicatii.
De răzbunări n-au scăpat nici magistraţii implicaţi în sprijinirea uneia sau alteia dintre grupările interlope. În 2005, maşina judecătorului Cristian Catană a fost incendiată.