De când cea de-a doua explozie de la Sighet i-a acoperit cu arsuri 90 la sută din trup, directorul firmei de gaze e pe muchia dintre viaţă şi moarte. Ieri, medicii l-au dus în sala de operaţii, dar au făcut repede drum întors la Terapie Intensivă. Riscurile erau prea mari... Azi, n-au mai avut de ales.
Practic, medicii au recoltat de la 3 donatori, rude ale bărbatului, grefe de piele. Apoi i-au curărţat rănile şi au fixat grefele. A fost o intervenţie cu emoţii. Doctorii s-au temut că pacintul îşi va da ultima suflare. Dar a supravieţuit.
La spitalul de Urgenţă Floreasca, alţi 4 răniţi luptă cu arsurile. Toţi, chiar şi poliţistul ars pe 75% din suprafaţa corpului, se simt din ce în ce mai bine.
Evoluţia unei astfel de boli este de lungă durată şi marcată de imprezibilităţi.
În ajutorul răniţilor sare o ţară întreagă. Zeci de profesori şi elevi de la Baia Mare au donat astăzi sânge pentru ei.
Cel mai probabil, primul dintre răniţi ar putea fi externat în maximum 10 zile.