Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat: O dezinformare recentă e că oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV

Raed Arafat: O dezinformare recentă e că oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 18:22 17 Feb 2022 Modificat la 18:46 17 Feb 2022
raed arafat
Raed Arafat: O dezinformare recentă e că oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV Sursa foto: Facebook | Guvernul României

"Una dintre modalităţile de dezinfomare recentă, pe care am observat-o, este că cei care s-au vaccinat fac HIV. Deci, atenţie foarte mare la cine crede, scuzaţi-mă, astfel de bazaconii, pentru că vă daţi seama că este o dezinformare extrem de gravă, care nu are nicio bază ştiinţifică. Este o chestie făcută ca să sperie, pentru ca oamenii să nu se vaccineze. Am văzut această tentativă chiar ieri, la cineva în faţa ministerului, că cei care s-au vaccinat să se testeze pentru HIV.

Nu are nicio bază ştiinţifică. Populaţia să se îndepărteze, să nu le răspândească, pentru că sunt informaţii pentru a induce panica şi dezinformarea", a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a subliniat că nu există o similaritate între cele două virusuri.

"Nu putem vorbi sub nicio formă de evoluţie similară, de căi de infectare comune. Poate sunt anumite asemănări la nivel de proteină virală, dar nu avem alte date care să impună o similaritate importantă între aceste două virusuri", a precizat Valeriu Gheorghiţă. 

Raed Arafat, anunţ de ultimă oră despre pandemie şi ridicarea restricţiilor

"Pentru relaxare se analizează. Măsurile pot fi ridicate treptat. Masca în interior ar fi ultima restricție ridicată. Așteptam motivarea ca să avem ce trebuie exact modificat în limita în care o cere Constituția.

Încă nu există un calendar al măsurilor de relaxare.

Într-o lună de zile am putea să avem primele măsuri de relaxare", a mai explicat Raed Arafat. 

×
x close