Directorul general al Conpet Ploieşti (COTE), Dorin Tudora, va fi revocat din funcţie şi va fi înlocuit cu un fost prefect de Prahova, iar doi membri ai Consiliului de Adminsitraţie (CA) vor fi înlocuiţi după ce şi-au anunţat demisiile, se arată într-un comunicat al companiei controlate stat transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), informează
Mediafax.
Potrivit acestui comunicat, propunerile de revocare a lui Tudora şi de numire a noilor administratori vor fi discutate în Adunarea Generală a Acţionarilor, programată pentru 3 august.
Conpet administrează sistemul naţional de transport al produselor petroliere.
Tudora va fi revocat şi din poziţia de administrator al companiei, urmând să preia o altă funcţie în Conpet.
În locul lui Tudora este propus la conducerea companiei, cât şi în CA, Nicolae Alexandri, fost prefect de Parhova şi fost director adjunct al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti.
Toader Sorin şi Ioan Mircea Cotoşman, membri în CA, vor fi înlocuiţi cu Georgel Călin, şef de serviciu în Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), şi de Mihai Radu Şaptefraţi.
Potrivit propriului CV, Şaptefraţi a fost, în perioada 1995-2007, consilier parlamentar al fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, director în Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Partenerii Sociali în AVAS şi consilier al preşedintelui AVAS.
Premierul Victor Ponta declara, la începutul lunii iunie, că viitoarea conducere a Conpet nu va fi una politică, fiind agreată ideea unui management privat.
Totodată, Ponta a afirmat că directorul general al Conpet a refuzat să îl demită pe tatăl Robertei Anastase, Corneliu Anastase, din postul de şef al Departamentului de Management, Strategie şi Comunicare.
Ministerul Economiei controlează 58,71% din capitalul Conpet, iar Fondul Proprietatea deţine 29,7% din titluri.