Antena 3 CNN Actualitate Șeful campaniei PNL Gheorghe Falcă face lumină. I s-a propus sau nu lui Călin Popescu Tăriceanu să preia șefia PNL

Șeful campaniei PNL Gheorghe Falcă face lumină. I s-a propus sau nu lui Călin Popescu Tăriceanu să preia șefia PNL

1 minut de citit Publicat la 11:43 19 Dec 2016 Modificat la 11:43 19 Dec 2016
o_1b4b7cati1eiva3v14ure9o1gar8.jpg
Foto: Facebook

Șeful campaniei PNL la alegerile parlamentare, Gheorghe Falcă, a declarat că realizarea unei coaliţii de centru-dreapta va fi dificilă.

El spune, pe de altă parte, că liberalii nu-i vor propune lui Dacian Cioloş funcţia de preşedinte al formaţiunii.

„Eu cred că după declaraţia domnului Tăriceanu va fi foarte greu să realizezi o coaliţie de centru-dreapta, dar pentru noi, ca partid, direcţia pe care trebuie s-o avem este în a realiza o opoziţie normală în societatea românească. Până la urmă, democraţia este realizată din oameni care au o majoritate şi gestionează administrativ ţara şi legislativ şi o minoritate, care se poate pregăti pentru a deveni majoritară la alte alegeri”, a spus Falcă, la rfi.ro.

Întrebat dacă PNL i-a propus lui Călin Popescu Tăriceanu postul de preşedinte al formaţiunii, în cazul în care s-ar alătura unei coaliţii de centru-dreapta, Gheorghe Falcă a răspuns: „Din ce ştiu eu, nu a existat o discuţie directă cu domnul Tăriceanu, în schimb, atunci când am ieşit de la consultări, prin vocea preşedintelui partidului, doamna Raluca Turcan, am propus realizarea unei coaliţii de centru-dreapta”.

Întrebat dacă va face PNL o propunere de premier la consultările de miercuri de la Palatul Cotroceni, șeful de campanie al liberalilor a răspuns: „Nu, ne va fi foarte greu să facem o propunere de premier, pentru că acea propunere ar trebui să fi generat deja o majoritate”.

 

×
x close