Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost invitat la următoarea şedinţă a Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului pentru a explica de ce titlurile executorii de 315 milioane de euro nu sunt puse în aplicare iar unele cofetării sunt închise pentru doar 5 lei.
"Oricum nu vine, e prea mare onoarea pentru noi", a spus unul dintre senatori. "Nu vine, nu vine, dar asta e altceva", a afirmat şi Constantin Popa, iniţiatorul demersului. "Să nu cădem în capcana asta, adică să validăm un simulacru de luptă anticorupţie care, vezi Doamne, e o strategie pe televizoare că e o luptă anticorupţie, că se închide ăla pentru 5 lei, dar în continuare nu sunt executate sutele de milioane, titlurile executorii ale DNA. Sunt 315 milioane euro. De ce nu executăm banii ăştia şi închidem cofetării pentru 5 lei? Să nu cădem în capcană şi să spunem că ne delimităm de veleitari de genul ăsta", a spus un alt senator.
Potrivit Agenţie, 90% dintre cazurile instrumentate anul trecut de Direcţia Antifraudă au vizat prejudicii de peste 1 milion de euro/dosar. În primele două luni din 2015 procentajul dosarelor de peste 1 milion de euro a fost de 87% din totalul sesizărilor penale înaintate organelor de anchetă.