Antena 3 CNN Actualitate Șeful AEP și-a plagiat 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat. Mitulețu-Buică a uitat pană și titlul complet al lucrării

Șeful AEP și-a plagiat 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat. Mitulețu-Buică a uitat pană și titlul complet al lucrării

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:45 05 Oct 2020 Modificat la 11:45 05 Oct 2020
Șeful AEP și-a plagiat 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat. Mitulețu-Buică a uitat pană și titlul complet al lucrării
Sursa foto: hepta

Potrivit pressone.ro, domeniul în care Mitulețu-Buică a devenit doctor este ”Informații și Securitate Națională”. De altfel, președintele Autorității Electorale Permanente a urmat, în afară de studiile doctorale, mai multe cursuri de scurtă durată la Academia SRI și la UNAP. 

Astfel, 41 din cele 211 pagini ale tezei sunt plagiate din lucrări scrise chiar de îndrumătorul lui de doctorat, Constantin Iordache, conducător de doctorate la UNAP și profesor titular la Universitatea „Spiru Haret”. 

”L-a angajat pe fiul îndrumătorului său”

În vreme ce Mitulețu Buică era vicepreședintele AEP și urma și urma studiile doctorale la UNAP, l-a angajat în funcția de consilier personal pe fiul îndrumătorului lui, George-Răzvan Iordache. Totul se întâmpla în luna martie, 2015.

Fost membru PSD, Mitulețu-Buică a fost numit în 2019 președinte al Autorității Electorale Permanente după ce a fost propus, susținut și votat în Parlament chiar de partidul al cărui membru a fost. 

124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat a președintelui Autorității Electorale Permanente sunt plagiate într-o manieră incontestabilă, dezvăluie jurnaliștii de la PressOne.

”Șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat pe care a susținut-o la Universitatea Națională de Apărare.

Nu și-a mai amintit titlul tezei de doctorat

Când l-am sunat ieri și l-am întrebat cum se cheamă titlul tezei sale de doctorat, Mitulețu-Buică nu a știut să-mi spună. "Nu vi l-aș spune complet acuma pentru că sunt la spălătorie și sunt prins cu niște treburi", mi-a răspuns acesta.

Când l-am întrebat dacă a plagiat, mi-a zis că "din punctul de vedere al documentelor pe care le are nu a plagiat". Adică, autorul are nevoie de documente ca să știe dacă a plagiat sau nu.

41 de pagini din teză sunt plagiate din conducătorul lui de doctorat care, ce să vezi, nu a observat lucrul acesta, iar dacă l-a observat, l-a trecut cu vederea, că doar Mitulețu-Buică l-a angajat pe fiul lui pe post de consilier personal la AEP chiar când își făcea doctoratul.

Mitulețu-Buică a obținut titlul de doctor la finalul anului 2016, când întreg mediul academic era răvășit de dezvăluiri despre tezele de doctorat plagiate, iar cele trei mari universități militare – UNAP, Academia SRI și Academia de Poliție – erau chiar în epicentrul scandalului.

Totuși, nimeni nu s-a sinchisit că teza e de o calitate execrabilă, maculatură curată, dincolo de faptul că e plagiată grosolan: nici conducătorul, nici referenții și nici CNATDCU. Ar fi fost suficient să se uite în CV-ul lui Mitulețu-Buică și să vadă că și-a început cariera ca șef de tură și de depozite de carburanți la niște firme din Craiova ca să înțeleagă cam ce cercetare științifică a făcut.

Pentru cei care nu știu, Autoritatea Electorală Permanentă este instituția care se ocupă de pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor, precum și de finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale”, scrie pe Facebook jurnalista de investigaţie, Emilia Șercan.

×
x close