Antena 3 CNN Actualitate Şefii DNA şi DIICOT la discuţii despre interceptări

Şefii DNA şi DIICOT la discuţii despre interceptări

<1 minut de citit Publicat la 12:24 05 Iun 2007 Modificat la 12:24 05 Iun 2007
Şefii DNA şi DIICOT la discuţii despre interceptări
Membrii comisiei parlamentare pentru verificarea interceptărilor s-au întâlnit, marţi, la Parchetul General cu şeful DNA Daniel Morar, şi cu şeful DIICOT, Codruţ Olaru. Delegaţia de parlamentari condusă de Cristian Diaconescu a vrut să afle cum fac procurorii interceptările telefonice. Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât acum două săptămâni că procurorii nu vor fi chemaţi ca martori în Parlament din moment ce sunt subordonaţi exclusiv autorităţii judecătoreşti.

Cristian Diaconescu a declarat că parlamentarii se vor întâlni cu şefii Parchetului General, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi unităţii speciale a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, chiar la sediul acestor instituţii. "Am primit şi o invitaţie din partea Parchetului General. Conducătorii acestei instituţii, ai Ministerului Public, sunt dispuşi să aibă un dialog cu noi. Este în regulă, o să onorăm această invitaţie. Vom merge noi la sediul Parchetului pentru a avea o discuţie clarificatoare în legătură cu elementele care reprezină chestiunile de bază în îndeplinirea şi exercitarea mandatului nostru", a explicat senatorul PSD.

Antena3.ro

×
x close