Antena 3 CNN Actualitate Şefii Camerei Deputaţilor, bulversaţi de procedurile în cazul Elenei Udrea. Dialogurile, rupte parcă din Caragiale

Şefii Camerei Deputaţilor, bulversaţi de procedurile în cazul Elenei Udrea. Dialogurile, rupte parcă din Caragiale

1 minut de citit Publicat la 16:04 14 Feb 2015 Modificat la 16:04 14 Feb 2015
udrea.jpg
Foto: Agerpres
Deputaţii s-au încurcat în arestări, urmăriri penale şi proceduri. Cele şase cereri pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea i-au pus în dificultate pe şefii Camerei Deputaţilor care abia au descâlcit dosarele trimise de procurori. Pentru că nu a înţeles ce trebuie să supună la vot, Valeriu Zgonea a cerut suspendarea şedinţei Biroului Permanent, reiese din stenogramele şedinţei.

Dialogurile deputaţilor din şedinţa în care au convocat plenul pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea sunt  rupte parcă din Caragiale.

Cel mai bulversat, aşa cum declară el însuşi, a fost preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, care şi-a certat colegii jurişti pentru că nu au explicat destul de clar ce urmează să voteze.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Deci, primul dosar care a venit este… Nu vă supăraţi pe mine, dacă eu înţeleg ceva! (...) Domnule Ciucă, ce am aprobat noi ? Aveţi primul punct.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: Nu ştiu ce este aici, dar ştiu că primul pe care l-am aprobat în urmă cu o săptămână a fost începerea urmăririi penale cu privire la anumite fapte în dosarul Bute.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mergem mai departe. Pct.3 Este pct.4 pe ordinea de zi sau pct. 5, domnule Tobă?

Domnul Georgică Tobă: Unde scrie urmărirea penală.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Nu aşa „unde scrie". Care este punctul de pe ordinea de zi pe care-l aprobăm? Raportul. Care dintre rapoarte? 4, 5, 6, 7, 8? Care?

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă rog frumos, ne bulversăm toţi şi nu toţi membrii Biroului permanent sunt specializaţi în comisii. Lăsăm o jumătate de oră şi facem din nou.

Domnul Marian Neacşu: Cred că un sfert de oră este destul să stăm în sală, pentru că, dacă ieşim, domnule preşedinte, trebuie să şi spunem ce am făcut.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: De ce să spunem? Ce, este vina noastră?

După o pauză de un sfert de oră, parlamentarii şi-au pus gândurile şi rapoartele-n ordine.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Dragi colegi, m-am edificat, sper să fiu suficient de edificat (...)
Voturile le facem în ordinea pe care am citit-o eu. Şase voturi cu bile, separat. Nu facem unul cu altul, pentru că ne ameţim şi iese scandal.


Odată edificaţi, parlamentarii au trecut la votul pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea. Procedura a durat peste cinci ore.

×
Etichete: Elena Udrea
x close