Cu picioarele în apă până la genunchi, Ionuț Vlăsceanu, comandantul Brigăzii Rutiere București, a stat seara trecută, tot timpul cât a durat ploaia torențială, și a dirijat circulația în Capitală.
Fotografiile au fost făcute publice de Ministerul Afacerilor Interne.
”Respect, admirație, felicitări!
El este comisarul șef Ionuț Vlăsceanu, comandantul Brigăzii Rutiere București!
Cât a durat ploaia torențială, inclusiv când a fost grindină, a stat în mijlocul intersecției și a dirijat circulația, după terminarea concertului Coldplay
El este șeful polițiștilor rutieri din București, un exemplu pentru toți cei pe care îi are în subordine!
Respect, admirație și FELICITĂRI!
Mulțumim tuturor celor aflați la datorie în aceste momente!”, au scris reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne pe o rețea socială.
Respect, admirație, felicitări! El este comisarul șef Ionuț Vlăsceanu, comandantul Brigăzii Rutiere București! Cât a durat ploaia torențială, inclusiv când a fost grindină, a stat în mijlocul intersecției și a dirijat circulația, după terminarea concertului Coldplay El este șeful polițiștilor rutieri din București, un exemplu pentru toți cei pe care îi are în subordine! Respect, admirație și FELICITĂRI! Mulțumim tuturor celor aflați la datorie în aceste momente!
Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Joi, 13 iunie 2024
Prăpăd în Capitală după furtuna de noaptea trecută
A fost prăpăd în Capitală după ce meteorologii au anunțat cod roșu de furtună. A plouat cât pentru o lună întreagă iar marile bulevarde au fost inundate. Traficul în București a fost dat peste cap.
Vântul foarte puternic a provocat probleme serioase. Mai mulți copacii au fost doborâți, au căzut peste mașini, iar grindina foarte mare i-a obligat pe bucureșteni să se adăpostească pe unde au putut.
Pe timpul furtunii pompierii au fost solicitați la aproape 400 de intervenții.
Rafalele de vânt au depășit 70 km/h. Străzile s-au transformat în râuri iar zeci de mașini au rămas blocate.