Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a tras un semnal de alarmă în ceea ce privesc magazinele Mega Image de la noi din țară.
Horia Constantinescu susține că de doi ani ANPC continuă să dea amenzi societății Mega Image pentru nereguli și că aceasta nu ia nici o măsură pentru a remedia problemele.
"Este deja prea mult! Doi ani de amenzi, de promisiuni, de lipsă de respect față de dumneavoastră și ANPC, trebuie să se încheie! Lanțul Mega Image este unul al contrastelor! Cu magazine impecabile si cu multe dezastruoase, tot amână aducerea tuturor la nivelul pe care îl meritați!
Vom opri acțiunea când nu va mai fi nevoie să sortați dvs legumele și fructele sau să suportați lipsa de igienă! Până atunci, unor magazine le vom stinge lumina!", a spus Horia Constantinescu într-o postarea pe pagina sa de Facebook.