Antena 3 CNN Actualitate Şedinţa plenului CSM se amână din lipsă de cvorum

Şedinţa plenului CSM se amână din lipsă de cvorum

1 minut de citit Publicat la 11:49 30 Aug 2017 Modificat la 11:49 30 Aug 2017
o_1bop3tf2o1ot71v4p16uu128n1v9l8.jpg
Foto: Agerpres

UPDATE: Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, a anunţat miercuri că şedinţa plenului CSM nu se poate desfăşura din lipsă de cvorum.

"Având în vedere numărul membrilor aleşi şi de drept, precum şi numărul celor prezenţi astăzi în şedinţă, constatăm că nu este întrunit cvorumul desfăşurării şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii. În aceste condiţii, lucrările şedinţei, în integralitatea lor, nu se pot desfăşura", a anunţat Mariana Ghena, în deschiderea şedinţei. 

Potrivit unor surse judiciare, motivul neasigurării cvorumului ar fi că pe ordinea de zi se afla raportul final privind auditul extern al managementului Inspecţiei Judiciare pentru anul 2016, cu posibilitatea punerii în discuţie a revocării conducerii IJ, deşi nu ar exista o propunere scrisă în acest sens.

Proiectul care modifică legile Justiţiei ar fi trebuit să ajungă astăzi pe masa Consiliului Superior al Magistraturii. Ministrul Tudorel Toader spune că transparenţa este totală în privinţa proiectului şi că abia după ce Consiliul va aviza proiectul, acesta va ajunge la în Guvern. 

Cu puțin timp înainte de ședința de la CSM, vicepreşedintele consiliului, procurorul Cristian Ban, a declarat că nu comentează afirmaţia ministrului Tudorel Toader potrivit căreia procurorii nu fac legi şi a precizat că nu a văzut proiectele de modificare a legilor justiţiei, dar că le aşteaptă pentru avizare.

“Le aşteptăm cu interes să vedem în ce formă vin, urmând a fi introduse în procedura de avizare conform legii. E un aviz care este consultativ în maximum 30 de zile”, a arătat Ban, citat de news.ro.

Tot astăzi, Consiliul superior al Magistraturii analizează cererile a 45 de magistraţi de a se pensiona dar şi solicitarea a doi judecători de reîncadrare pe funcţii pentru a cumula pensia cu salariul. 

De asemenea, membrii CSM vor lua în discuţie şi contestaţiile procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga la deciziile de revocare din DNA. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri că va trimite propunerile de modificare a legilor justiţiei doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu şi la DNA, Parchetul General sau DIICOT, pe motiv că doar CSM avizează propunerile legislative şi pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică şi interpretează legea.

 

×
x close